Mi-am adus aminte de copilaria mea si desenele animate aferente anilor 90'. Ma uitam foarte mult la Italia 1. Mai bine zis aveam program de cateva ore de uitat la desene animate. Zilele trecute discutam cu cineva de copilarie si mi-am adus aminte de multe jocuri specifice ei, dar si de desene animate. Am cautat pe youtube pana mi-a venit rau desenele de pe italieni( cum ne placea sa spunem).Intr-un final am reusit sa gasesc melodiile mult dorite. Cristina D'avena le canta si mi-a umplut sufletul de bucurie sa le reascult dupa atatia ani. Cei din generatia mea stiu foarte bine despre ce vorbesc. Pentru ei , CRED, ca are sens tot ce am scris eu si sa cautati cu placere pe youtube melodiile. Pentru restul vor fi niste prostioare lipsite de sens.
Pentru mine inseamna parte din copilaria mea stocata intr-un singur site.Recunosc ca am petrecut ceva timp sa le reascult pe toate si am constatat cu surprindere ca inca mai stiu versurile. Sau mai bine zis , toate versurile. M-am simtit extraordinar in ziua respectiva .
Mi-am propus sa incep acest blog cu descrierea unei persoane care mi-a fost alaturi de 1 an si jumatate. Nu iau in calcul sotul, fratele, parintii. O prietena adevarata. Eu ii mai spun mama mea din Bucuresti. Ne-am intalnit la actualul loc de munca si desi pare banal mi s-a parut ca ne potrivim din prima clipa. Timpul a dovedit ca asa este. I-am cunoscut familia. Eram convinsa ca modul in care parintii mei ma iubesc nu se ma gaseste in nici o alta familie. GRESIT! Iubirea ei fata de copii m-a frapat.Evident ca sunt niste "globulete" de copii , educati si foarte frumosi ( si ea si sotul sunt niste oameni cu trasaturi frumoase).Nu am vazut-o niciodata ridicand tonul la mine si cu atat mai putin la restul colegilor. Este destul de greu sa mai gasesti o astfel de persoana in zilele noastre, unde toti suntem irascibili si nu stim cum sa ne impunem.Nu are rost sa derulez povestea, deoarece ar trebui sa scriu pana maine Este balsamul meu pentru suflet si pot sa vorbesc cu ea tot ce-mi trece prin cap. Daca stai sa te gandesti: la cate persoane poti sa spui tot ce gandesti,fara sa te restrictionezi? Eu am gasit persoana aceasta.Pun punct acestui comentariu prin a spune ca mi-e dor de ea in weekend-uri si ma bucur ca o cunosc. Nu-i dau numele pentru ca nu are rost. Sper ca, daca va citi ce am scris eu aici sa nu se supere daca am omis ceva. Ma bucur ca am avut ocazia sa cunosc un astfel de om.
De ce click, pentru ca toti dorim ca necunoscuti sa dea click pe pagina noastra de blog, sa ne creasca popularitatea si sa ne bucuram de cea ce poate sa ofere un blog: interactiune cu oameni necunoscuti dar si cu prieteni apropriati.
Acum imi place sa scriu pe blog deoarece se pare ca pe blog oamenii tinand sa fie mai sinceri, cel putin asa se intampla in cazul meu. Cred ca marea majoritatea spun adevarul in cea ce scrie pe blogul personal. Blogul te indeamna sa scrii dar si in acelasi timp sa petreci destul de mult timp pentru a-ti promova site-ul.
Eu cred ca blogul este o metoda de a ne exprima, o dorinta aparuta din lipsa interactiunii reale cu persoanle din jurul nostru. Lipsa de timp duce la o exteriorizare in online. Scrisul pe blog nu necesita mult timp si se poate face si in timpul programului de lucru atunci cand nu ai foarte mult de munca.
Ma bucur ca blogger a dat ocazia sa utilizam gratuit aceasta facilitate. Si putem sa scriem necenzurati.
Ideea blogului a aparut din dorinta de a face un blog, in care sa-mi permit sa scriu exact despre ce vreau. Un blog pe care sa-l promovez, asa cum o sa pot, fara sa anunt prietenii de existenta lui.
Sa vad daca intra cineva, si ce se poate face cu un blog. O sa incerc sa scriu tot felul de articole in care sa va prezint tot ce ne inconjoara prin ochii mei.
Stiu ca o sa fie greu si o sa necesite destul de mult timp ca sa creasca.
Cu rabdare se poate sa cresc si sa ieasa ceva destul de bun.
